Comanda pizza Iaşi

De câte ori nu te-ai lovit de situaţii uşor jenante, în care la petrecerea cu prietenii ai rămas fără nicio gustare, deşi distracţia era în toi? De câte ori nu ai ajuns acasă de la muncă ori dintr-o deplasare, iar când te-ai uitat în frigider ai văzut doar un iaurt desfăcut de două zile, fără niciun aliment care să-ţi stârnească poftă de mâncare? Ei, bine, pentru toate aceste situaţii s-au inventat acum comenzile la domiciliu. De la banalii cartofi prăjiţi cu grătar, până la hamburgheri şi shaorma, afacerile cu livrări de mâncare la domiciliu au luat amploare în Iaşi. Asta nu înseamnă că ieşenii au uitat să gătească. Pur şi simplu, este un produs al dezvoltării şi al înscrierii Iaşului pe harta economică a ţării, în care oamenii aleg să-şi petreacă într-un mod cât mai util timpul din ce în ce mai limitat, în loc să stea în faţă oalei de gătit şi a cuptorului.

Poate cea mai mare popularitate dintre toate produsele de tip fast-food se numără pizza livrată la domiciliu. Astfel, e de-ajuns astăzi să te aşezi în faţa calculatorului sau să deschizi aparatul smartphone şi ai la dispoziţie o gamă largă de opţiuni din care să-ţi comanzi sortimentul preferat de pizza, direct la tine acasă. Îţi plac mai mult roşiile şi brânzeturile? Atunci poţi comandă o Margherita delicioasă, pentru care nu trebuie să fii vegetarian că să o savurezi. Îţi plac legumele şi mezelurile? Atunci pizza Prima Best în mod sigur ţi se potriveşte. Vrei pizza cu piept de pui sau, dimpotrivă, eşti un carnivor convins şi vrei ceva mai consistent? Ai la dispoziţie o mulţime de sortimente, care îmbină atât mezelurile şi pieptul de pui bine frăgezit, cu sortimente de prosciutto, ciuperci şi alte legume, pentru care singurul ingredient necesar este imaginaţia fiecăruia. Unele restaurante îţi oferă mixuri dintre cele mai deosebite sau reţete proprii prin “pizza casei”, în vreme ce altele, pur şi simplu, te lasă să-ţi alegi tu ingredientele şi tipul de aluat – subţire, crocant sau pufos –, pentru că pizza ta să fie aşa cum ţi-o doreşti. Eşti o persoană mai energică şi vulcanică sau, dimpotrivă, una mai liniştită şi aşezată sau cu spirit mediteranean? Ai de ales între sosurile de roşii picante sau dulci, dar şi dintre cele pe baza de maioneză ori iaurt, cu usturori şi condimente care mai de care mai savuroase. Totul este acum la un simplu click distanţă de ţine. Iar daca ai făcut comandă şi după trei sferturi de ora te trezeşti cu comandă la uşa şi nu ai bani cash? Pizzeriile din Iaşi au găsit soluţia şi la această problema, acceptând plata pe card, pentru care nici măcar bacşiş pentru şofer nu mai ai nevoie. Totul este să îţi pui imaginaţia la lucru, să găseşti oferta potrivită pentru ţine, iar cutia cu gustarea ta preferată va sosi cât ai zice… pizza.